O combinație toxică de nombrilism, de oportunism politic și, eventual, economic, de frică sau precauție lașă
Consemnez dezamăgirea mea, ba chiar revolta față de lipsa de
reacție a presei culturale în raport cu evenimentul care ar fi trebuit
să fie inițiativa revistei Vatra, publicarea postumă rapidă a fragmentului de roman inedit, Odesa, de Radu Mareș.
Îmi explic tăcerea printr-o combinație toxică de nombrilism, de oportunism politic și, eventual, economic, de frică sau precauție lașă, în raport cu violentele incursiuni punitive ale agenției de intimidare ideologică, care se numește Institutul Wiesel, în frunte cu mercenarul Alexandru Florian. Cum s-ar putea explica altfel tăcerea revistei Observatorul cultural, care l-a sprijinit și premiat pe Radu Mareș, dar unde interesele editorului, cabinetul avocațial Mușat și Asociații, sunt reprezentate cu brio de combinațiile bizare și echilibristica lui Carmen Mușat, între susținerea clasicizatei pseudo-avangarde literare evreiești, prin Michael Finkenthal et comp., promovarea prozei lui Gheorghe Crăciun, publicistica și cercetările arheologice ale lui Marius Oprea.
Susținerea programatică a diversității și lărgirea gamei valorilor nu sunt explicații suficiente ale acestei echilibristici subversive.
Romanului Când ne vom întoarce a lui Radu Mareș nu i se mai acordă atenția cuvenită, deși a fost nominalizat la premiile din 2011 ale Observatorului cultural, care preferă să premieze ulterior Sindromul Robinson. Tăcerea sau blocajul de la Observatorul cultural au probabil din nou la bază reticențe ideologice. Căci dacă nominalizările se fac liber, selecția finală nu cred că aparține acestui juriu.
Când ne vom întoarce va fi premiat de către Academie (2012), care i-a acordat premiul Ion Creangă. Despre romanul Când ne vom întoarce se pot citi cu folos articolele semnate de Ion Papuc, de Adrian Dinu Rachieru Contemporanul (http://old.contemporanul.ro/articol.php?idarticol=554). La moartea lui Radu Mareș, Adrian Dinu Rachieru semnează o evocare critică inteligentă și precisă, în Convorbiri literare (http://convorbiri-literare.ro/?p=6149)
Îmi explic tăcerea printr-o combinație toxică de nombrilism, de oportunism politic și, eventual, economic, de frică sau precauție lașă, în raport cu violentele incursiuni punitive ale agenției de intimidare ideologică, care se numește Institutul Wiesel, în frunte cu mercenarul Alexandru Florian. Cum s-ar putea explica altfel tăcerea revistei Observatorul cultural, care l-a sprijinit și premiat pe Radu Mareș, dar unde interesele editorului, cabinetul avocațial Mușat și Asociații, sunt reprezentate cu brio de combinațiile bizare și echilibristica lui Carmen Mușat, între susținerea clasicizatei pseudo-avangarde literare evreiești, prin Michael Finkenthal et comp., promovarea prozei lui Gheorghe Crăciun, publicistica și cercetările arheologice ale lui Marius Oprea.
Susținerea programatică a diversității și lărgirea gamei valorilor nu sunt explicații suficiente ale acestei echilibristici subversive.
Romanului Când ne vom întoarce a lui Radu Mareș nu i se mai acordă atenția cuvenită, deși a fost nominalizat la premiile din 2011 ale Observatorului cultural, care preferă să premieze ulterior Sindromul Robinson. Tăcerea sau blocajul de la Observatorul cultural au probabil din nou la bază reticențe ideologice. Căci dacă nominalizările se fac liber, selecția finală nu cred că aparține acestui juriu.
Când ne vom întoarce va fi premiat de către Academie (2012), care i-a acordat premiul Ion Creangă. Despre romanul Când ne vom întoarce se pot citi cu folos articolele semnate de Ion Papuc, de Adrian Dinu Rachieru Contemporanul (http://old.contemporanul.ro/articol.php?idarticol=554). La moartea lui Radu Mareș, Adrian Dinu Rachieru semnează o evocare critică inteligentă și precisă, în Convorbiri literare (http://convorbiri-literare.ro/?p=6149)
Comentarii
Trimiteți un comentariu