Ion Coja este un comentator foarte activ și mai ales radical în blogosfera de limbă română. Îl citesc cu atenție. Din această cauză, un publicist anonim crede că aș fi un soi de pseudonim al lui Ion Coja, fiindcă difuzez adesea texte culese de pe blogul acestuia. Ipoteză bizară. Atenția mea se orientează spre non-conformiști. Și Ion Coja este unul dintre ei.
Nu mi se pare întemeiat, pe fapte și texte, elogiul global, exagerat, adresat de Ion Coja unei mișcări politice trecute (Legiunea), deși știu că acest elogiu are o bază nu doar politică ci mai ales morală (comportamentul în închisori a multor legionari fiind demn de laudă). Și știu că în acest caz, pe plan ideologic și politic, denigratorii Legiunii și ai legionarilor, dar și a mai tuturor oamenilor politici români de după 1920, merită replici științifice și publicistice ceva mai aplicate și documentate, chiar mult mai radicale decât cele propuse de Ion Coja. Dar cine mai are curajul acum în România să facă așa ceva? Colonizarea intelectului a ajuns foarte departe, grație banilor difuzați de diverse fundații care au un scop comun : înregimentarea, încolonarea și îndoparea capetelor cu rudimentele noii religii liberalo-drept-omiste. Adică, printre altele, supunera majorității pretențiilor restitutive ilegale și acordarea unor privilegii autonomiste și extrateritoriale minorităților coloniale, instrumente ale colonizării României, așa cum au fost după 1944.
S-a mers mai departe decât pe vremea comuniștilor, fiindcă s-a reușit inducerea unor complexe de culpabilitate chiar și în psihismul unor intelectuali «subțiri». Poate tocmai de aceea, fiindcă devenind tot mai subțiri au ajuns să fie transparenți (de la Boia la Manolescu, de la Mihăieș la cine vreți). Li se vede lipsa de coloană vertebrală.
Așa că tenacitatea și curajul lui Ion Coja pe acest front ideologic și istoric merită toată atenția mea și stima celor mulți și încă tăcuți.
Iată ce scrie Hardy F. Schloer, un politolog german, citat de Coja : «Trăim într-o corporatocraţie, nu într-o democraţie. Corporaţiile dictează cine câştigă alegerile, pentru că finanţează campaniile. Ei controlează activităţile de lobby şi dictează ceea ce ar trebui să credem, corporaţiile deţin presa, aşa că presa transmite mesajele lor. Totul este foarte bine organizat, iar această organizaţie nu vrea să renunţe şi să dispară pur şi simplu pentru că această organizaţie consideră că trebuie să controleze totul. Şi, apropo, o corporaţie nu este o democraţie. Nu funcţionează aşa. Toate corporaţiile sunt dictaturi. Trăim într-o lume în care totul, mai mult sau mai puţin, ne este dictat !»
Și în continuare : «Schloer mai spune că aderarea ţărilor din Europa de Este la Uniunea Europeană a fost o greşeală: „Putea să fie Uniunea Est-Europeană, spre exemplu, şi nu ar fi fost deloc un lucru rău, pentru că ţările din Europa de Est au o istorii similare, culturi similare, precum şi probleme şi resurse similare. Spre exemplu, solul din Bulgaria şi până în Letonia este cel mai fertil din lume, cu oportunităţi minunate pentru irigaţii. Cred cu fermitate că România ar trebui să preia iniţiativa în crearea acestui coridor estic al cooperării economice, în primul rând pentru consolidarea sectorului agricol şi pentru ca regiunea să devină puntea agroalimentară dintre Est şi Vest. Europa de Est ar trebui să se concentreze de acum pe producţia alimentară, acolo stă adevărata valoare a regiunii, însă trebuie să lucreze la implementarea tehnologiilor moderne pentru a se eficientiza”.»
Am scris în ultimii ani de mai multe ori pe această temă.
http://asymetria-anticariat.blogspot.fr/2012/01/dan-culcer-statele-unite-ale-europei.html
Dar nefiind un politolog profesionist opiniile mele nu se vor înscrie în manuale. Cut atât mai rău pentru manuale.
Sursa citatelor din blogul lui Ion Coja [http://ioncoja.ro/romania-ar-trebui-sa-ia-initiativa/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+ioncoja+%28Ion+Coja%29]
[ O spunem răspicat: România nu se compară cu Jugoslavia, cu fostul stat federal, inventat în cancelariile Europei la sfârșitul Primului Război Mondial. În Jugoslavia trăiau mai multe popoare, fiecare cu teritoriul său relativ bine delimitat. Dintre aceste popoare, niciunul nu alcătuia o majoritate absolută a statului, de aceea și statul purta un nume inventat, care nu avea la bază un etnonim. Numele de iugoslav sau jugoslav nu se referea la un popor, la o limbă, ci doar la o construcție politică, administrativă. O etnie jugoslavă nu exista! Iar între etniile din Jugoslavia se aflau și ne-slavi destul de mulți: albanezi, maghiari, români! Astfel că nici numele de Jugoslavia – adică „țara slavilor din sud” nu se potrivea cu realitatea demografică!
Mai mult: între etniile din Jugoslavia relațiile deveniseră tot mai tensionate, culminând cu ura stupidă, veche și nevindecabilă, dintre sârbi și croați! Așa zis două popoare care vorbesc aceeași limbă, incapabile să se accepte ca mădulare ale aceleiași etnii…]
Adaug numai atât: statalitatea românească nu apare nici la 1859, nici la 1918, cum îi aud pe unii prostănaci! Ci statalitatea noastră este veche de sute de ani! Suntem poporul care și-a construit o statalitate proprie în urmă cu sute de ani! Iar de atunci această statalitate continuă neîntrerupt până azi! Pe o durată de peste 800 de ani! Asemenea dăinuire o găsești la puține popoare!
Un stat în care etnia majoritară înseamnă peste 85% din populație este un stat național, opera politică a unui singur popor. Suntem net majoritari și în Transilvania, și în Banat sau Dobrogea, ținuturi românești care, chipurile, ar fi vizate în scenariile dezmembrării României!
Detaliu semnificativ: când statul român și-a pierdut independența după 23 august 1944, cei care au luat arma și au pornit rezistența armată la ocupația bolșevică au fost numai români! Niciun minoritar printre ei!… A nu se pierde din vedere acest detaliu și semnificațiile sale! Mai e nevoie să le explic?»
(Ion COJA. http://feedproxy.google.com/~r/ioncoja/~3/EGBNh3x_UYo/?utm_source=feedburner&utm_medium=email)
Nu mi se pare întemeiat, pe fapte și texte, elogiul global, exagerat, adresat de Ion Coja unei mișcări politice trecute (Legiunea), deși știu că acest elogiu are o bază nu doar politică ci mai ales morală (comportamentul în închisori a multor legionari fiind demn de laudă). Și știu că în acest caz, pe plan ideologic și politic, denigratorii Legiunii și ai legionarilor, dar și a mai tuturor oamenilor politici români de după 1920, merită replici științifice și publicistice ceva mai aplicate și documentate, chiar mult mai radicale decât cele propuse de Ion Coja. Dar cine mai are curajul acum în România să facă așa ceva? Colonizarea intelectului a ajuns foarte departe, grație banilor difuzați de diverse fundații care au un scop comun : înregimentarea, încolonarea și îndoparea capetelor cu rudimentele noii religii liberalo-drept-omiste. Adică, printre altele, supunera majorității pretențiilor restitutive ilegale și acordarea unor privilegii autonomiste și extrateritoriale minorităților coloniale, instrumente ale colonizării României, așa cum au fost după 1944.
S-a mers mai departe decât pe vremea comuniștilor, fiindcă s-a reușit inducerea unor complexe de culpabilitate chiar și în psihismul unor intelectuali «subțiri». Poate tocmai de aceea, fiindcă devenind tot mai subțiri au ajuns să fie transparenți (de la Boia la Manolescu, de la Mihăieș la cine vreți). Li se vede lipsa de coloană vertebrală.
Așa că tenacitatea și curajul lui Ion Coja pe acest front ideologic și istoric merită toată atenția mea și stima celor mulți și încă tăcuți.
Iată ce scrie Hardy F. Schloer, un politolog german, citat de Coja : «Trăim într-o corporatocraţie, nu într-o democraţie. Corporaţiile dictează cine câştigă alegerile, pentru că finanţează campaniile. Ei controlează activităţile de lobby şi dictează ceea ce ar trebui să credem, corporaţiile deţin presa, aşa că presa transmite mesajele lor. Totul este foarte bine organizat, iar această organizaţie nu vrea să renunţe şi să dispară pur şi simplu pentru că această organizaţie consideră că trebuie să controleze totul. Şi, apropo, o corporaţie nu este o democraţie. Nu funcţionează aşa. Toate corporaţiile sunt dictaturi. Trăim într-o lume în care totul, mai mult sau mai puţin, ne este dictat !»
Și în continuare : «Schloer mai spune că aderarea ţărilor din Europa de Este la Uniunea Europeană a fost o greşeală: „Putea să fie Uniunea Est-Europeană, spre exemplu, şi nu ar fi fost deloc un lucru rău, pentru că ţările din Europa de Est au o istorii similare, culturi similare, precum şi probleme şi resurse similare. Spre exemplu, solul din Bulgaria şi până în Letonia este cel mai fertil din lume, cu oportunităţi minunate pentru irigaţii. Cred cu fermitate că România ar trebui să preia iniţiativa în crearea acestui coridor estic al cooperării economice, în primul rând pentru consolidarea sectorului agricol şi pentru ca regiunea să devină puntea agroalimentară dintre Est şi Vest. Europa de Est ar trebui să se concentreze de acum pe producţia alimentară, acolo stă adevărata valoare a regiunii, însă trebuie să lucreze la implementarea tehnologiilor moderne pentru a se eficientiza”.»
Am scris în ultimii ani de mai multe ori pe această temă.
http://asymetria-anticariat.blogspot.fr/2012/01/dan-culcer-statele-unite-ale-europei.html
Dar nefiind un politolog profesionist opiniile mele nu se vor înscrie în manuale. Cut atât mai rău pentru manuale.
Sursa citatelor din blogul lui Ion Coja [http://ioncoja.ro/romania-ar-trebui-sa-ia-initiativa/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+ioncoja+%28Ion+Coja%29]
« Atât Jugoslavia, cât și
Cehoslovacia, erau state inventate în cancelariile europene, prin câteva
„semnături puse pe un petec de hărtie”! (Expresia îi aparține lui Petre
Țuțea!)
Mai este nevoie să arăt prin ce România se află în cu totul altă situație?![ O spunem răspicat: România nu se compară cu Jugoslavia, cu fostul stat federal, inventat în cancelariile Europei la sfârșitul Primului Război Mondial. În Jugoslavia trăiau mai multe popoare, fiecare cu teritoriul său relativ bine delimitat. Dintre aceste popoare, niciunul nu alcătuia o majoritate absolută a statului, de aceea și statul purta un nume inventat, care nu avea la bază un etnonim. Numele de iugoslav sau jugoslav nu se referea la un popor, la o limbă, ci doar la o construcție politică, administrativă. O etnie jugoslavă nu exista! Iar între etniile din Jugoslavia se aflau și ne-slavi destul de mulți: albanezi, maghiari, români! Astfel că nici numele de Jugoslavia – adică „țara slavilor din sud” nu se potrivea cu realitatea demografică!
Mai mult: între etniile din Jugoslavia relațiile deveniseră tot mai tensionate, culminând cu ura stupidă, veche și nevindecabilă, dintre sârbi și croați! Așa zis două popoare care vorbesc aceeași limbă, incapabile să se accepte ca mădulare ale aceleiași etnii…]
Adaug numai atât: statalitatea românească nu apare nici la 1859, nici la 1918, cum îi aud pe unii prostănaci! Ci statalitatea noastră este veche de sute de ani! Suntem poporul care și-a construit o statalitate proprie în urmă cu sute de ani! Iar de atunci această statalitate continuă neîntrerupt până azi! Pe o durată de peste 800 de ani! Asemenea dăinuire o găsești la puține popoare!
Un stat în care etnia majoritară înseamnă peste 85% din populație este un stat național, opera politică a unui singur popor. Suntem net majoritari și în Transilvania, și în Banat sau Dobrogea, ținuturi românești care, chipurile, ar fi vizate în scenariile dezmembrării României!
Detaliu semnificativ: când statul român și-a pierdut independența după 23 august 1944, cei care au luat arma și au pornit rezistența armată la ocupația bolșevică au fost numai români! Niciun minoritar printre ei!… A nu se pierde din vedere acest detaliu și semnificațiile sale! Mai e nevoie să le explic?»
(Ion COJA. http://feedproxy.google.com/~r/ioncoja/~3/EGBNh3x_UYo/?utm_source=feedburner&utm_medium=email)
Comentarii
Trimiteți un comentariu