Chiar așa a fost, cum scrie Mircea Stănescu : «Anunțata comunicare a lui Dan Culcer se intitula Două secole împreună, dar cum? Note despre cestiune. Desigur, ea era o reluare a titlului cărții lui Soljenițîn, care, de această dată, ar fi privit nu raporturile ruso-evreiești, ci, verosimil, pe cele româno-evreiești. Astfel, el a spus:
Tiltlul pe care l-a citit Liliana Corobca e de pus la arhive. Pentru două motive. Unu: pentru că am lucrat pe acest subiect câteva luni, de când m-am angajat să îl prezint, şi am constatat că subiectul e din ce în ce mai dificil de tratat, pe fondul apariției tuturor legilor sau pseudolegilor care circulă prin România, după ce au fost votate de nişte iresponsabili. Şi deci, în acest condiții, voi lucra în continuare pe subiect, şi eu o să-ncerc să scot nu o carte neapărat, da’ un studiu suficient de temeinic, ca să nu pot să fiu atacat în baza legii despre care vorbeam.
Este vorba, desigur, despre o trimitere la legea memoriei holocaustului. Culcer și-a schimbat deci conținutul comunicării, rezumându-se la o expunere comparativă: destinul operei lui Romulus Guga (fost redactor la revista „Vatra“) versus cel al romanului Ostinato de Paul Goma, în contextul cenzurii comuniste.»
Mai e de adăugat că am fost rugat de persoane importante (nu spun numele!), la rândul lor presate de amenințări emise de persoane aparent și mai importante, și pentru a evita provocări care ar fi putut duce la ratarea colocviului, să renunț la această parte din comunicarea mea (ea avea de la început două segmente). Partea care dădea titlul comuncării se se referea la relațiile româno-evreiești văzute din perspectivă istorică, în cadrul cărora episodul descris și comentat explicativ și extensiv de Paul Goma, rămâne un episod tragic, semnificativ, dar excepțional. Am acceptat această sugestie presantă, fiindcă rezistența mea ar fi implicat punerea în situații dificile ale unor persoane cărora nu le doresc așa ceva.
Dar subiectul mă preocupă. Nu am mijloacele lui Soljenițân, nici relațiile sau postura simbolică a lui Paul Goma. De aceea mă voi mărgini să reiau aici idee unui proiect editorial. O serie de cărți care să expună și să comenteze cele mai cumplite poziții xenofobe, cele mai cumplite conflicte în relațiile românilor cu străinii și ale străinilor cu românii, repuse în contexte istorice și comentate cu echilibru și pricepere de către istorici, demografi, etnologi, antropologi, sociologi și psihologi români. Materie există. Cunosc mai ales texte privind relațiile româno-maghiare. Sper că mai există specialiști români independenți care să acopere restul rețelei de relații.
Trebuie să ieșim din vag, din aparențe, din dulcegpării despre prietenia veșnică, de sub pecetea manipulărilor de tot soiul, ca și din generalizări. Vom conveni că românii și vecinii lor, interni sau externi, au avut conflicte, că acestea sunt normale, că nici unii, nici alții nu pot fi considerați anormali ci doar etnocentrici, că etnocentrismul este legal și normal. Lipseau la un moment dat dragomanii sau intermediarii necesari, din interiorul eteniilor, pentru a evita înfruntările, nu mai eram pe vremea cavalerilor înzăuați care făceau pauze. De cîte ori s-a recurs la intermediari extra-etnici rolul acestora a fost negativ și a exacerbat învrăjbirea, în loc să încurajeze acordul. Intermediarii străini au lucrat în interesul lor propriu, nu a părților în conflict, care le solicitaseră mediare sau cărora li se impusese o mediere străină. Cazul Diktatului de la Wiena este tipic, cu intervenția germanilor naziști și a italienilor fasciști.
Dar nu vom uita că dreptul popoarelor, dreptul ginților este superior oricărui drept. Nici un popor nu are obligații de supunere față de alt popor.
Dar nu vom uita că dreptul popoarelor, dreptul ginților este superior oricărui drept. Nici un popor nu are obligații de supunere față de alt popor.
Comentarii
Trimiteți un comentariu