joi, 13 aprilie 2017

O combinație toxică de nombrilism, de oportunism politic și, eventual, economic, de frică sau precauție lașă

Consemnez dezamăgirea mea, ba chiar revolta față de lipsa de reacție a presei culturale în raport cu evenimentul care ar fi trebuit să fie inițiativa revistei Vatra, publicarea postumă rapidă a fragmentului de roman inedit, Odesa, de Radu Mareș.
Îmi explic tăcerea printr-o combinație toxică de nombrilism, de oportunism politic și, eventual, economic, de frică sau precauție lașă, în raport cu violentele incursiuni punitive ale agenției de intimidare ideologică, care se numește Institutul Wiesel, în frunte cu mercenarul Alexandru Florian. Cum s-ar putea explica altfel tăcerea revistei Observatorul cultural, care l-a sprijinit și premiat pe Radu Mareș, dar unde interesele editorului, cabinetul avocațial Mușat și Asociații, sunt reprezentate cu brio de combinațiile bizare și echilibristica lui Carmen Mușat, între susținerea clasicizatei pseudo-avangarde literare evreiești, prin Michael Finkenthal et comp., promovarea prozei lui Gheorghe Crăciun, publicistica și cercetările arheologice ale lui Marius Oprea.
Susținerea programatică a diversității și lărgirea gamei valorilor nu sunt  explicații suficiente ale acestei echilibristici subversive.
Romanului Când ne vom întoarce a lui Radu Mareș nu i se mai acordă atenția cuvenită, deși a fost nominalizat la premiile din 2011 ale Observatorului cultural, care preferă să premieze ulterior Sindromul Robinson. Tăcerea sau blocajul de la Observatorul cultural au probabil din nou la bază reticențe ideologice. Căci dacă nominalizările se fac liber, selecția finală nu cred că aparține acestui juriu.
Când ne vom întoarce va fi premiat de către Academie (2012), care i-a acordat premiul Ion Creangă. Despre romanul Când ne vom întoarce se pot citi cu folos articolele semnate de Ion Papuc, de Adrian Dinu Rachieru Contemporanul (http://old.contemporanul.ro/articol.php?idarticol=554). La moartea lui Radu Mareș, Adrian Dinu Rachieru semnează o evocare critică inteligentă și precisă, în Convorbiri literare (http://convorbiri-literare.ro/?p=6149)

O greșeală de corectură, ignoranță sau dezinformare?

Găsesc într-un articol de ziar semnat de Lenuța RUSU, la 23 august 2016, în , publicat sub titlul Evreii din Fălticeni în timpul Primului Război Mondial (I) o frază bizară. Sper că e doar o greșeală de corectură. Sunt responsabili autoarea sau/și corectorul?
« Foarte importantă a fost propaganda făcută peste hotare, prin intelectualii evrei: Take Ionescu, Nicolae Titulescu, Vasile Lucaciu. Trebuie amintit şi impactul pe care l-au avut articolele scrise de ziariştii evrei Emil D. Fagure şi Albert Honigman în „La Roumanie”.» 


Se înțelege, deci, că Take Ionescu, Nicolae Titulescu și Vasile Lucaciu ar fi fost evrei. Nu ar fi un păcat capital. Dar este o inexactitate istorică, dacă nu este și o dezinformare. Vasile Lucaciu a fost un ardelean greco-catolic. Despre ceilalți, oameni politici români arhicunoscuți, ce să mai zic!?
Am trimis azi redacției un mesaj : «Clarificați, vă rog chiar dacă articolul e vechi. El rămâne disponibil pe Internet și e păcat pentru imaginea excelentului Dv. ziar, din care am extras recent o cronică foarte bine scrisă pe marginea romanului neterminat, Odesa lui Radu Mareș. »
Răspunsul a sosit rapid, corectura a fost inclusă. «Foarte importantă a fost propaganda făcută peste hotare, prin intelectualii: Take Ionescu, Nicolae Titulescu, Vasile Lucaciu. Trebuie amintit şi impactul pe care l-au avut articolele scrise de ziariştii evrei Emil D. Fagure şi Albert Honigman în „La Roumanie”.»
Reacția promptă este semn bun pentru profesionalismul redacției. E clar că nu a fost o intenție de dezinformare. De altfel ziarul mi se pare de calitate și îl citesc cu regularitate, mai ales de când am aflat că Radu Mareș a colaborat și operele sale au fost comentate favorabil în paginile cotidianului sucevean.

marți, 7 martie 2017

Nu vă lăsați ! Nu sunteți singur.

Scrisoare deschisă trimisă Academicianului român Ioan Aurel Pop
Nu vă lăsați ! Nu sunteți singur.

Stimate Domnule Ioan Aurel Pop,
Am citit câteva dintre cărțile Dv., am deci căderea ca lector profesionist, e drept nu ideolog sau istoric ci critic literar, să afirm că le consider manifestările intelectuale și morale ale unui patriot autentic.
Această linie morală și profesională ați continuat-o prin redactarea și publicarea Apelului, care a fost semnat de o seamă de academicieni, colegi cu Dv. în acest for de intelectualitate, de expertiză profesională din care faceți parte.
Contestațiile pe care le-a produs Apelul vin, mai ales, din partea unor persoane și grupuri de interese care sunt, așa cum au dovedit-o prin chiar activitatea lor publică și subterană, dușmanii națiunii române. Rezervele și retractările vin din partea unor inși cărora le este frică de gura lumii și de propaganda difuzată pe canalele unei prese cumpărate sau vândute.
Vă rog să primiți expresia deplinei și activei mele solidarități intelectuale și morale. Vă rog să nu vă lăsați intimidat, să nu regretați nimic și să continuați a vă exprima public opiniile referitoare la situația critică a României.
Avem nevoie de condeiul și vocea Dv. pentru a ne remobiliza întru apărarea identității românilor și integrității teritoriale a României, întru recâștigarea demnității colective surpate și uzurpate, în diferite feluri, de toate regimurile politice care s-au succedat la noi după 23 august 1944.
Nu vă lăsați. Nu sunteți singur. Ca mine gândesc milioane de români. E suficient să vă adresați direct oamenilor din preajmă, de care sunteți aproape. Să dați o replică fără nici o sfială slugoilor care vă atacă, ca niște javre mărunte, la glezne.
Cu tot binele, Dan Culcer

Dan Culcer 
écrivain, journaliste, traducteur-interprète
Skype : asymetria
Tel : (33) 1 72 82 55 60
Mobil (33) 06 22 39 57 03
Adresse postale :
16, résidence Les Nouveaux Horizons, 78990 Elancourt — FRANCE

vineri, 3 martie 2017

De ce POPOR ROMÂN, N-AI PROTESTAT ?

În România post-ceaușistă, de fiecare dată când mulțimea a ieșit în stradă înfruntând (sau nu !) riscuri grave pentru integrritatea corporală sau mentală a indivizilor, ar fi trebuit să ne repetăm, precum fac teoretic ziariștii profesioniști, atunci când relatează un eveniment de aceste gen :
Unde, când, cum, cine și pentru ce, în folosul cui au ieșit oamenii (români sau neromâni) să protesteze în stradă ?

La finele lui ianuarie 1990 eram la București, în Piața Victoriei. Am văzut o masă de oameni, care păreau cu toții mineri abea ieșiți din șut, îmbrăcați în haine profesionale murdare, cu căști profesionale murdare, cu lămpașuri în frunte, cu cizme de cauciuc murdare de noroiul din galerii. Veniseră, chipurile, în mod spontan, la îndemnul conștiinței lor de clasă muncitoare, de proletari responsabili cu apărarea democrației, să protesteze contra loviturii de stat a unei opoziții care se organiza cu greu, strivită de mașina de război și propagandă a comuniștilor deveniți peste noapte adepții democrației și electoralismului care trebuia să le asigure, ca și lui Ceaușescu în 1968 prin mitingul contra invaziei sovietice în Cehoslovacia, virginitatea patriotică recâștigată prin intervenție chirurgicală. Atunci am crezut în realitatea patriotismului celor care veniseră în piață, mai puțin în cea a bandei din jurul lui Ceaușescu, dar violența discursului de rezistență a lui Nicolae Ceaușescu mi s-a părut o chezășie a autenticității.
Dezamăgirea a venit repede, pentru mine, la primele vizite voivodale ale patriotului, unde se lansa deja ritualul cultului presonalității, înainte de 1971. Am mai scris asta.
Dar la București, în Piața Victoriei, uniformitatea ținutei, prezența vizibilă a unor lansatori de lozinci dispersați în masa « minerilor », aprovizionarea cu apă și franzele asigurată de armată, inocența politică a unora dintre cei prezenți, care urlau contra lui Coposu, fără a avea habar cine este acesta, atunci când i-am întrebat direct, mișcându-mă cu aparatul de filmat în interiorul masei de manifestanți, m-au convins că mă aflu în fața unei imense manipulări, printre primele, după cele din decembrie 1989, din Piața Palatului, înainte și după fuga Președintelui, sau după cele de la Televiziunea atacată de teroriștii securității, de USLA, cu mesajele despre otrăvirea apei potabile și subteranele Bucureștilor.
La 19 ianuarie 1990, am observat, cu ochii mei ! că fațada palatului CC al PCR nu avea nici o fereastră spartă, se vedeau doar câteva urme de gloanțe ricoșate, în vreme ce Bibliotcea Universitară arsese, ca și o parte a unui etaj a Palatului Regal, cu muzeul de artă al României în el.
Singura imagine deosebită pe care am putut-o fotografia a fost aceea a unei porți metalice care ducea spre subsolul clădirii CC, pe care revoluționarii înarmați ad-hoc o ciuruiseră, chipurile pentru a putea pătrunde în subteranele misterioase ale comunismului dinastic. Dincolo au dat de sala cazanelor și de un depozit de muniție pentru gărzile care își părăsiseră la ordin posturile, care ar fi trebuit să apere de atacuri palatul și persoanele importante care îl bântuiau.
Preiau textul de mai jos pentru că îmi permite să ilustrez una din fețele manipulării recente. Adică pe aceea care se opune tezei oficiale a manifestării spontane a tineretului mobilizat sau (auto)mobilizat cu telefoane mobile. 
Toate comportamentele prea coerente mi se par suspecte. Deci și acelea a acestui contra-curent al celor care vrea să ne convingă că nu a existat nici o urmă de spontaneitate în mișcarea de protest contra Ordonanței de urgență din februarie 2017, cu încercarea de manevră nocturnă a guvernului. 
Versificarea de mai jos îmi amintește de revistele satirice ale mișcării pașoptiste și post-pașoptiste, de pamfletele versificate lui N.T.Orășanu sau ale altor autori satirici inclusiv Caragiale etc.
Toate cele scrise mai jos sunt observații de bun simț. Ele evocă situații și evenimente reale, dramatice, care au dus la distrugerea României, a românilor (planificată sau neplanificată!?). Nu e vorba de a patetiza acum. Subliniez doar că acest fel de text (deși simplist și inestetic ) poate contribui eficient la trezirea unei conștiințe colective, a unor reflexe de apărare grupate, în fața unor primejdii cât se poate de reale. Sau pot fi prilej de ironie critică la adresa unei versificări terne și schematice.
Am o singură obiecție majoră, în raport cu destinația și efectul psiho-social, eventuale politic, al acestui tip de text : adresarea către poporul român. Poporul nu poate protesta ca popor, fiind o masă eterogenă prin definiție, cu interese categoriale sau de clasă diferite. Chiar în ipoteza că l-am putea considera ca o țintă definibilă, Poporul român este o masă care nu mai are probabil o conștiință colectivă activă.
Evenimentele de după 1989 au dus, fiecare în parte și toate împreună, la disoluția, la perturbarea, la punerea sub acuzare a memoriei colective, supusă unui bombardament psihologic și politic. În numele căror valori supreme sau contra căror păcate congenitale?
În numele individualismului, a liberei concurențe, a lozincii amețitoare « Îmbogățiți-vă ! », a Restaurației.
Dar și sub presiunea inculcării tezei păcatului colectiv: am beneficiat cu toții în comunism, am tăcut cu toții, nu am avut o rezistență sau, când a existat una, era formată din legionari, toți antidemocrați, criminali și antisemiți, precum tot poporul român ar fi,  în mod nativ!
(Se pot cita exemple suficiente din discursul public al unora ca Horea Roman Patapievici,  Sabin Gherman, Alexandru Florian, Gheorghe Voicu, Marco Maximilian Katz!)  
În numele unui criticism săltăreț, precum cel practicat de Andrei Pleșu, (necesar ca atare, dar prost orientat spre presa de masă cu lectori dezorientați) care confundă necesarul cu accesoriul, infiltrând o falsă identificare între patriotism și național-comunismul ceaușist, cultivarea identității cu festivismul Cântării României, autenticul și tradiția morală transmisibilă — cu kitschul și huliganismul « estetic » al cântecelor numite «manele».
După 1944 Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Ion Pillat, Radu Gyr, Nichifor Crainic fuseseră interziși și înlocuiți cu Dumitru Corbea, Eugen Frunză, Eugen Jebeleanu, Nina Cassian, Maria Banuș, chiar cu Marcel Breslașu și Radu Boureanu.
Dar mai pot fi confundați oare Grigore Lese sau Tudor Gheorghe cu un taraf de țigani, încropit pentru a cânta la o nuntă a Zamfirei, în mahalaua cu palate indiene, doar pentru că se transmit la televiziune sau la radio atât cântecele lor cât și manelele?
Factorii disolvanți ai poporului român sunt de găsit în interiorul unei alianțe, a unei «monstruoase coaliții» dintre purtătorii și beneficiarii capitalului alogen transfrontalier, neo-burghezia post-comunistă, o burghezie compradoră, și elementele active etnic minoritare, care speculează eforturile de păstrare a identității ale minoritarilor (ca grupe etnice relativ omogene) amenințate de globalizare și uniformizare (nu de românizare !), pentru a le manipula în favoarea unor interese strict particulare, îmbrăcate în costume festive de husari kitsch. De pildă, mai clar : etnicii maghiari săraci sau mic-burghezi servesc ca masă de manevră pentru reconstituirea averilor urmașilor expatriați ai nobilimii și a noilor mari-burghezi de genul lui Verestoy Attila și ejusdem farinae.

POPOR ROMÂN, N-AI PROTESTAT !

E zarvă mare-n toată țara,/Fiindcă Guvernu-a cutezat,/Să schimbe-un paragraf de lege,/Fără aviz, de la Palat//
La CSM e supărare,/Procuratura a amenințat/Guvernul, cu măsuri penale,/C-o lege au modificat.//
Întâiul Demnitar al Țării,/Fiind pentru asta revoltat,/A instigat apoi în stradă/Sa iasă toți la protestat.//
Dar când economia țării/A fost distrusă ne-ncetat,/Iar băncile devalizate,/Popor român, n-ai protestat !//
A fost înstrăinat pământul,/Pădurile s-au defrișat,/Dar ocupat să numeri stele,/Popor român, n-ai protestat !//
Când țara a intrat în U.E./Și nimeni nu te-a consultat,/Apoi, trecută și în NATO,/
Popor român, n-ai protestat !//
Când s-au închis pe rând spitale,/Salarii, pensii, s-au tăiat,/V-ați șters doar lacrimi de pe față
Dar însă, nu v-ați revoltat !//
Acum, copii țării plâng !/După părinții ce-au plecat,/Să le câștige pâinea-n lume/Dar voi romani, n-ați protestat !//
Din vest, doar zvon de-autonomie,/Din est, dihonie-ntre frați,/Iar voi ieșiti acum în stradă
Și nu sunteți manipulați ? !//
Ei ies in strada, toata turma/Si-oricum in veci n-or intelege/Acei ce protestează- acuma,
Doar pentru-n paragraf de lege !. //
IOAN OROS- PODIȘAN, Zalău- 5 februarie 2017

marți, 28 februarie 2017

Majoritățile (masele) sunt minorități (indivizi, grupuri mici) aglutinate sau în curs de aglutinare

Organismele simple (câteva celule aglutinate) sunt premisa și rezultatul colaborării celulelor ale căror membrane (izolante, vitale, individualizante) sunt sau devin semi-permeabile, asigurând schimburi de materii celulare.
Aglutinarea organismelor simple (frecvente deci majoritare ) produce comunități a căror biologie/ideologie este comunitarismul, adică gruparea pe afinități bazate pe criterii diverse.
Societatea omenească a depășit demult această funcționare simplă.
Dar nu și-a uitat propria istorie, adică filogenia care repetă ontogenia, ontologia.
Resturnarea ierarhiei, adică a raporturilor de subordonare între majoritate și minoritate este un regres social și biologic., fiindcă impune ignorarea intereslor colective ale organismului social, de a cărro respect depinde până la urmă exustența, supraviețuirea fiecărei părți, deci supraviețuirea indivizilor.
Rezolvarea problemelor complexe la nivel global depinde, trece prin rezolvarea problemelor simple la nivele global. Cu o singură condiție gnoseologică — să aibă în vedere scopul superior, adică rezolvarea globală a problemelor globale.
Aplicații necesare în construirea programelor, proiectelor și partidelor ca instituții ale acțiunii sociale concrete.
Rămân de definit grupurile mici. Definirea se face relativ la masa majorității. La o populație de 300 de milioane două milioane reprzintă grup mic.

sâmbătă, 25 februarie 2017

Sursa știrii despre statuia lui Lukacs - The Hungarian Free Press

The Hungarian Free Press is an English-language online newspaper offering informed opinion on current events in East/Central Europe. While we focus primarily on Hungarian political news, we also aim to explore broader regional trends, as well as diaspora-related issues. Our paper seeks to build on the longstanding tradition of free, democratic discourse in European coffee houses and aims to develop into a dynamic and energetic news source for inquisitive English readers interested in the political, cultural and economic pressures in Hungary, whilst offering succinct, pertinent information and insightful commentary on broader developments in this region.
The Hungarian Free Press is a non-partisan news source, with all of our content (whether news pieces or op-eds) reflecting the following liberal democratic values:

  • Social justice for all, and especially for those living on the margins of society;
  • Cultural, linguistic and religious diversity, and a respect for individual creativity and ingenuity;
  • A respect for minority rights, including those of ethnic, linguistic, cultural, religious or sexual minorities;
  • Support for rigorous checks and balances within our political system;
  • Healthy, democratic public institutions where a plurality of backgrounds and views are accepted and encouraged and where party interests do not override public interest;
  • The responsible and sustainable use of our natural resources in business practices, when implementing public policy and in all activity.
A growing segment of Hungary’s media has either shied away from defending these core liberal democratic values in its reporting, or has come under the political influence of the Orbán government, which enjoys a supermajority in parliament, has declared the termination of liberal democracy as one of its primary objectives and exerts unprecedented control over the judiciary, the public service, cultural and educational institutions, as well as the press.
American President John F. Kennedy was among the most articulate in expressing the media’s role in the long-term survival of multiparty democracy. Kennedy, addressing the American Newspaper Publishers Association on April 27th, 1961 noted:
“Without debate, without criticism, no Administration and no country can succeed–and no republic can survive. That is why the Athenian lawmaker Solon decreed it a crime for any citizen to shrink from controversy. And that is why our press was protected by the First Amendment– the only business in America specifically protected by the Constitution- -not primarily to amuse and entertain, not to emphasize the trivial and the sentimental, not to simply “give the public what it wants”–but to inform, to arouse, to reflect, to state our dangers and our opportunities, to indicate our crises and our choices, to lead, mold, educate and sometimes even anger public opinion” (Source: John F. Kennedy Presidential Library).
There is a pressing need to disseminate non-partisan information and thoughtful reflection on developments in Hungary to the broader international community.  The Hungarian Free Press aims to serve as one such vehicle for values-driven democratic expression and discourse, as well as a platform for activist journalism.
***
The Hungarian Free Press is published by Presszo Media Inc., a federally incorporated company based in Ottawa, Canada. While HFP serves an English-speaking readership, Hungarian readers are encouraged to explore the Kanadai Magyar Hírlap, Presszo Media Inc.’s Hungarian-language online journal.


vineri, 24 februarie 2017

«Radu Tudor» de la RFI și săpunul nazist

 Într-o emisiune a Radio France International, al cărui text se poate citi aici
http://www.rfi.ro/politica-93343-roman-supravietuitor-holocaust-discurs-trump-goebbels
ziaristul Radu Tudor (nume cu rezonanțe de pseudonim de la Europa Liberă, de pe vremuri) publică declarațiile unui bătrân evreu din Sighet, locuitor în Statele Unite, supraviețuitor.
Abby Weiner declară: «M-am însurat, am avut copii, și la școală, când au început să vorbească despre Holocaust, fiul meu m-a declarat voluntar.  Așa am început să vorbesc. Am ajuns acum la o vârstă, 87 de ani, și-mi dau seama că n-am rămas prea mulți, noi supraviețuitorii, pentru a depune mărturie.  Vizitez universități, școli, biblioteci publice, alte locuri, pentru a descrie ce s-a întâmplat în al Doilea Război Mondial. Dacă nu știi, se va repeta.  Te uiți la liderul de astăzi al Americii.  Când a ținut un discurs aici, în zona noastră, atâtea cuvinte în cod [NOTA Dan C. nu știu ce vrea să zică!] a folosit că mi-am adus aminte de Goebbels și ceilalți, care vorbeau la fel.  E periculos.  M-a dus cu gândul înapoi la Sighet, unde familia mea a trăit sute de ani. Străbunicii mei s-au născut acolo. Și totuși, cu o trăsătură de condei, cu o simplă semnătură, peste șase milioane de vieți au fost făcute praf, săpun. Nimic nu s-a ales din ele.  M-am întors la Auschwitz de câteva ori, cu soția și fiica. Au fost foarte șocate. În vremurile de astăzi, dacă vrei să înveți cu adevărat istorie, acolo trebuie să începi, acolo unde a început totul. E adevărat, a început în ghetourile de acasă, dar uciderea industrială, în masă, a început la Auschwitz.»
 E dreptul lui Abby Weiner să declare ce vrea, dar obligația unui ziarist este să specifice rezervele sale profesionale, dacă declarația este inexactă. După 1945 a circulat minciuna fabricării în uzine naziste a unui săpun din grăsimea unor evrei. Mulți i-au dat crezare, o vreme. Apoi datorită unor istorici neconformiști, s-a dovedit că era un act de propagandă, fără nici un temei real.
Iată că vechea minciună propagandistică reapare din când în când. Că Abby Weiner s-a obișnui să o folosească ca argument narativ, e aproape normal, dar este o descalificare profesională și morală pentru un ziarist, dacă lasă minciuna să circule fără nici o rezervă. Despre ce semnătură e vorba?
Informația mi-a parvenit fiindcă un ins care se numește Petru Clej, și care se declară ziarist și el, m-a integrat pe lista lui de comunicări. Îi mulțumesc că mă face atent când apar astfel de stupidități.